Acolo unde astazi, in inima Bucurestilor, e o rascruce de strazi si tramvaie numeroase, pe la sfarsitul veacului trecut era o ulita abia insemnata, printre livezi si maidane rar imprejmuite, inchipuita numai pe o singura latura, de-a lungul careia se insirau cateva locuinte razlete. Binale si temelii de o parte, scormonind un pamant afanat si apos, dospit din vechi depozite de baligare de la marginea orasului, iar de cealalta, cat prindeai cu ochiul, nuci, meri, salcami si tei, incurcati in crengile lor, pe deasupra zaplazurilor pe jumatate putrede si daramate. Primavara era numai floare alba si mirositoare, iar iarna, pe sub pomi, zapada groasa cu haimanale zgomotoase si cativa betivi adormiti de Craciun si Lasata-secului. Pe partea cladirilor, dintre locuintele scunde si soldii, se inalta de curand casa lui Iancu Urmatecu, alba si noua, patrata, cu acoperis de tinichea rosie, cu geamuri mari in catul de sus, trei trepte de piatra slefuita la intrare si fiare pantecite la ferestrele subsolului. Abia de cateva luni fusese lasata din mistrie.
La Ion Marin Sadoveanu, pentru intaia oara, romanul nu se intoarce in satira impotriva parvenitismului si in elegie pentru reprezentantii crepusculari ai marii proprietati rurale. D-sa contureaza fizionomiile, pune oamenii sa faptuiasca, ii lasa apoi sa actioneze potrivit logicii interioare individu
Sfarsit de veac are un ritm bine marcat de scene in care conflictul e psihologic. Sunt scene de lupta, de duplicitate si de strategie, conduse cu mana sigura, in care personajele isi confrunta interesele, dar si firea ascunsa. Maestrul de ceremonii este, fireste, Urmatecu, plin de vitalitate, neobos
„Sfârșit de veac în București este un roman amplu, bine construit, stimulator pentru lectură, cu numeroase personaje atent realizate. El dă iluzia vieții și-a clocotului lumii. O lume care se rotește...
La Ion Marin Sadoveanu, pentru intaia oara, romanul nu se intoarce in satira impotriva parvenitismului si in elegie pentru reprezentantii crepusculari ai marii proprietati rurale. D-sa contureaza fizionomiile, pune oamenii sa faptuiasca, ii lasa apoi sa actioneze potrivit logicii interioare individu