Cum am putea sa definim mai exact conceptul de „taran de la Dunare”? Le Petit Larousse propune explicatia urmatoare: „barbat cu o infatisare grosolana si de o sinceritate brutala”. […] Infatisarea este putin importanta pentru mine si pentru cititorul meu. Termenul grosolan cam scartaie in tentativa asta de sinteza topo-fizionomica. „Sinceritate”, da; „brutala” e in plus, orice sinceritate deranjand liniile conventionale ale artei si puterii de a trai. „Infatisarea grosolana” descinde fara indoiala din arborele stiintelor umane, atat de orgolios si de vid, al secolului al XVIII-lea si el priveste pe orice taran ca pe un necioplit si un inapoiat, incremenit in prejudecatile lui religioase si in filosofia lui primara, ramasa departe de binefacerile si luminile progresului. […] Fiintele umane apartinand civilizatiilor traditionale, cum se spune, se afla situate deodata pe o linie antiprogresista, fara indoiala, dar foarte evoluata cat priveste ordinea interioara pe care-o poseda si care, desi le obliga sa respinga religiile materialiste, le fac sa participe la o bogatie spirituala care-i lipseste in aceeasi masura cetateanului-frigider ca si tovarasului-sputnik. Este vorba aici de o rasa spirituala, daca pot spune asa, care accepta in aparenta ordinea asfaltica a ideologiilor, dar continua sa-si practice filosofia si religia, de altfel strans inrudite. Vintila Horia Se poate afirma ca Jung a facut mult pentru a trezi spiritele. Dar si cercetarile in domeniul fizicii, arheologiei, oceanografiei si al istoriei religiilor. Locuim intr-un timp al profunzimilor, zenit si nadir, un timp al sufletului pus pe cruce, in sensul care ii convine cel mai mult, iar asta este fericirea, vreau sa spun bucuria de a cunoaste adevarul, o suferinta subtila care atinge constiinta eternitatii. Vintila Horia Exilul imi aparea ca o problema care-l privea pe Ovidiu, sau pe Chateaubriand, dar in fond nu faceam decat sa ma integrez lui, intr-un fel un pic diferit, comparat cu tehnica pasiva a predecesorilor mei, caci eu l-am luat cu asalt, in loc sa ma las eu insumi asediat, transformandu-l intr-un castel fortificat, al carui senior absolut sunt eu insumi. Vintila Horia
Cum am putea să definim mai exact conceptul de „țăran de la Dunăre”? Le Petit Larousse propune explicația următoare: „bărbat cu o înfățișare grosolană și de o sinceritate brutală”. […] Înfățișarea es...
Jurnalul de fata poarta un titlu guenonian, ales anume de autor: Jurnal de sfarsit de ciclu, si cuprinde notatii de-a lungul a trei ani si cateva zile: 1989-1990-1991 plus sase pagini din 1992, anul mortii scriitorului. E un Jurnal-eseu, dupa modelul celui din anii 1960, Jurnalul unui „taran de la D
Jurnal de sfarsit de ciclu 1987-1989 Vintila Horia (1915-1992). Romancier, poet, eseist, profesor universitar si diplomat roman, exilat in timpul regimului comunist. Laureat al celebrului Premiu Goncourt, in 1960, pentru romanul, scris in franceza, Dieu est ne en exil (Dumnezeu s-a nascut in exil).