Proza
G. Călinescu identifică două direcții spre care se îndreaptă scrierile în proză ale lui Eminescu: una realistă, pe care o numește „sociologică și evocativă“ („Aur, mărire și amor“, „La curtea cuconului Vasile Creangă“, „Părintele Ermolachie Chisăliţă“) și alta fantastică, pe care o numește „romantic





