Un tata ii scrie, inaintea unei operatii dificile, fiului sau. Expeditorul e in America, iar destinatarul, in Japonia. Dupa operatie, scrisorile continua sa se inlantuie. Se agata mai intai ca iedera de orice le iese in cale, apoi, dupa intoarcerea acasa a tatalui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu celalalt sex, ce cautam intr-o lume in care nu parem destinati fericirii? Protagonista scrisorilor este insa inima, in toate ipostazele ei: inima de tata, inima de indragostit, inima de discipol, cea de fiu, cea de om obisnuit, plin de griji, si chiar inima-inima, personajul-vedeta al anatomiei noastre, care se poate imbolnavi. O intreaga geografie afectiva, creata dupa capriciile memoriei, se ascunde in plicul incapator al acestei carti: scene americane, scene din Heidelberg, un dans cu urmari nebanuite, scene din casa copilariei, adresa mitica Dr. Lister 69, flash-uri din anii '50 si fleacurile vietii de zi cu zi. Dar si gandurile abstracte, sistematizate, care se datoreaza riscului de a avea un tata filozof. Din cele saisprezece scrisori se contureaza o viata si un cod. Sub protectia distantei si-a conventiei epistolare, Gabriel Liiceanu gaseste prilejul sa fie sincer, vulnerabil de sincer uneori, sa-si aminteasca, sa povesteasca, sa cada pe ganduri, sa se lase intrebat si sa ne raspunda. Pentru ca, acceptand pactul propus de autor, fiecare cititor se transforma in fiul din titlu.
S-ar putea ca, atunci cand pierdem fiintele cele mai apropiate, ele sa ne ia intr-o masura cu ele. Tocmai pentru ca o parte din tine migreaza odata cu cei care au plecat, moartea e descarcata in buna parte de dificultatea ei. Poate ca noi murim cu ochii atintiti catre ei. Si poate ca, in felul acest
Tragicul e cartea de debut a lui Gabriel Liiceanu. Desi aparentele sunt ale unei monografii compuse in marginea unei categorii estetice, ea anunta de fapt volumul care va aparea douazeci de ani mai tarziu ca implinire a unui parcurs speculativ-filozofic: Despre limita. Tragicul e definit ca intalnir
S‑ar putea ca, atunci cand pierdem fiintele cele mai apropiate, ele sa ne ia intr‑o masura cu ele. Tocmai pentru ca o parte din tine migreaza odata cu cei care au plecat, moartea e descarcata in buna parte de dificultatea ei. Poate ca noi murim cu ochii atintiti catre ei. Si poate ca, in felul acest
Un tata ii scrie, inaintea unei operatii dificile, fiului sau. Expeditorul e in America, iar destinatarul, in Japonia. Dupa operatie, scrisorile continua sa se inlantuie. Se agata mai intai ca iedera de orice le iese in cale, apoi, dupa intoarcerea acasa a tatalui, devin confesiuni pe cele mai delic